Harta conținutului digital în România

Conținutul poate avea implicații majore în societatea în care trăim. Conținutul mediatic, în special, are o importanță majoră: poate decide cine stă sau pleacă de pe scena publică, cine rămâne la putere sau cine nu.

Mai sus avem un grafic ce prezintă o hartă realizată în comunitatea online de către utilizatori. Dimensiunile de evaluare a conținutului câtorva titluri de presă sunt: neutru, parțial, partizan, propagandă și fabulații.

Între adevăr și minciună sau fabulație, de la stânga la dreapta, sunt așezate câteva dintre brandurile mediatice din mediul online.

Cealaltă dimensiune de analiză este legată de calitatea conținutului produs. Valorile sunt: calitate superioară, calitate mixtă și calitate inferioară.

Sursă/e: 

  • https://www.reddit.com/user/magicsebi
  • https://www.reddit.com/r/Romania/comments/5qbj5e/hart%C4%83_media_cu_sursele_de_%C8%99tiri_din_rom%C3%A2nia_20/

Literatura, media, mediul digital și internetul

Nu se mai miră nimeni în ziua de astăzi cu privire la viteza cu care circulă informația, cu privire la viteza cu care avem acces la informația venită de peste mări și țări. Nimeni nu mai consideră excepțional faptul că accesul la o informație căutată a devenit un efort de câteva secunde. 

Dar. Există un dar.

Totuși. Avem în fața ochilor cea mai mare revoluție a literaturii. Avem în fața ochilor cea mai mare revoluție din media. Avem tot în fața ochilor cea mai mare revoluție din istoria cunoașterii și a comunicării. Suntem la 25 de ani de când Era Informației a început să își spună cuvântul.

Informația modelează societatea

Luați literatura, luați media sau luați marketingul și economia. Cât de mult și-au spus cuvântul internetul și mediul digital în aceste domenii. Câte inovații au apărut, câte beneficii și-au făcut apariția. Circulația informației în toate aceste domenii, potențată și de capacitățile mediului digital, și-aici mă refer la inteligența artificială, la 25 de ani de internet, mediul ce asigură distribuția și accesul, par să nu fie conștientizate cu toate că sunt o serie de imense beneficii.

S-au scris cărți cu nemiluita în ultimii 25 de ani în mediul digital, pe internet.

Circulația acestei informații, circulația mult mai facilă a literaturii, circulația informației uzuale de tipul știrilor specifice spațiului mediatic, și-au pus, parcă, un pic amprenta asupra societății. Instrumentele de comunicare publică, prin scris, au generat deja revoluții. Revoluția Twitter, din urmă cu câțiva ani, cred c-a fost prima revoluție fundamentată pe o literatură atât de sărăcăcioasă: 140 de caractere. Însă circulația acestor mici blocuri de text, ca o formă de literatură, circulația a miliarde de astfel de texte a amprentat societatea.

Lectura – ultima frontieră

Secole la rând experiența lecturii unui text s-a desfășurat în anumiți parametri. Accesul la anumite texte a fost oferit sau a fost permis secole la rând în anumiți parametri. De 25 de ani totul s-a schimbat. Schimbarea radicală a felului în care este privită literatura, consider eu, de abea a început.

Marea Schimbare se află și ea la început.

Câte posibilități avea un editor, o editură sau un scriitor în urmă cu 1-2 secole și câte posibilități au astăzi în mediul digital și internet aceleași entități. Câte experiențe de lectură erau disponibile în urmă cu 1-2 secole și câte experiențe sunt disponibile astăzi.

Toate aceste detalii nu sunt încă conștientizate pe deplin.

Banalul link, despre care am mai scris pe acest blog, oferă o deschidere atât de imensă în termeni de plaje pe care să se poată manifesta literatură în fel și chip încât momentan este aproape de imposibil de semnalat sau indicat un ordin de mărime. Interfețele digitale pe care literatura poate fi așternută și îmbogățită cu experiențe de ordonare și prezentare, dar și de experiențe oferite de inteligență artificială, sunt și ele încă neobservate.

Prima carte scrisă exclusiv în format HTML

Poate sună ciudat, dar la 25 de ani de internet nu a apărut încă o carte care să fie 100% gândită, concepută și scrisă pentru și în mediul digital, în internet. O astfel de carte, o astfel de literatură s-ar deosebi cu desăvârșire de tot ceea ce cititorii au cunoscut. Și nu există astfel de cărți scrise. Nu știu să fi apărut cărți scrise de autori consacrați, care să vină și cu un background scriitoricesc, pe un astfel de model. Un model 100% diferit de clasicele înșiruiri de capitole și titluri. Cum explicam mai sus, există atât de multe instrumente și noi posibilități oferite de internet și mediul digital încât este pentru moment imposibilă o predicție cu privire la viitorul literaturii.

Iar viitorul literaturii este și viitorul lecturii. Este și viitorul experienței de lectură. Un scriitor care nu are în vedere experiența de lectură, poate, nu este un scriitor. Scriitura este în genere despre a face public. Scriitura pentru memorialistică personală este doar o utilitate nu o scriitură în sine.

Video on demand

Un termen nou venit odată cu mediul online. Un concept de consum al media. Un concept ce stă în antiteză cu modelul în care un utilizator consumă ceea ce i se oferă prin intermediul unui canal tv. Să zicem că acest canal este o carte, iar consumatorul este cititorul aflat într-o experiența a lecturii.

Nu a apărut încă o formă de literatură, formă în care o carte să ofere cititorului, on demand, puncte ale acesteia. Irelevant care puncte. O carte care să se deschidă altfel decât începând cu capitolul întâi. Asta poate fi numită o nouă formă de literatură. O nouă formă de consum al literaturii.

Deja accesăm informație, pusă în scris, pe un model on demand. Nu mai lecturăm stive de rânduri de scris pentru a afla răspunsuri la întrebări.

Toate acestea, de la link, la interfețe, la principiul on demand sunt din punctul meu de vedere concepetele ce vor revoluționa literatura. Revoluționând literatura, revoluționând lectura, vom avea o masă de oameni mai literați. Având o masă de oameni mai literați, în societatea lucrurile se vor schimba.

Culturalizarea prin internet, digital și, deja, formate media nu literatură, reprezintă un proces către care, în opinia mea, se va merge mai mult decât sigur.

Câte formate sau tipuri de conținut există în mediul digital?

Mediul digital este una dintre cele mai mai descoperiri ale tehnicii. Acest mediu a dat naștere revoluției informației. Dacă vorbim de format al conținutului, se pot identifica formatele clasice disponibile și în alte medii: format scris, grafic, video. Dacă vorbim de tipuri de conținut, lucrurile nu sunt chiar atât de simple.

Dar chiar și la nivelul formatelor de conținut lucrurile nu sunt atât de simple precum par. În joc intră și interactivitatea unui conținut, interactivitate ce nu există în alte medii, fapt ce ne împinge spre a lua în considerare denumirea unor noi formate.

O pagină de internet ce oferă link-uri către alt conținut este un conținut interactiv, inexistent în alte medii precum hârtie/ziar tipărit sau televiziune clasică.

Interactivitatea și conținutul

Interactivitatea este un element esențial al mediului digital. Acolo unde își pune amprenta interactivitatea în conținut se nasc noi forme de conținut. Banalul link dintr-o pagină este un exemplu clasic de conținut interactiv. Călătoria prin conținut cu ajutorul link-urilor (click-urilor) reprezintă un aspect definitoriu al întâlnirii conținutului cu mediul digital.

Folosirea elementelor de interactivitate în cadrul prezentării unui conținut, transformă un format clasic de conținut (scris/grafic/video) într-o nouă categorie de conținut ce, la nivel internațional, nu și-a găsit numele sau nu a fost definit foarte bine.

Formatul multimedia de conținut pare să fie unul dintre numele cu care a fost investit conținutul interactiv. New media pare să fie un alt nume specific cu care este desemnat conținutul interactiv. Lucrurile, cel puțin la nivelul numelor, nu sunt încă clarificate. Chiar și în cadrul Wikipedia nu există definiții clare ale formatelor digitale de conținut.

Format sau tip de conținut

Pentru a clarifica și mai bine dilema, cred că o privire în detaliu asupra acestor nume de categorii cu care este analizat conținutul ar fi potrivită.

Numele formatul conținutului este folosit în general atât pentru a indica formatul de tipul scris, grafic, video, cât și pentru a indica diverse aspecte ce țin de conținut în sine – teme, organizare a acestora, calendar/timing. Care dintre aceste folosiri este o greșeală nu poate spune nimeni deocamdată.

Sau, de ce nu, ca un exemplu, se poate spune și afirma că formatul este: scris, grupat în categorii, cu materiale video produse săptămânal în jurul subiectului x.

Expresia tipul de conținut tinde și mai mult să arunce un con de umbră pe înțelegerea exactă a fenomenului media în mediul digital.

Formă și tip

Dacă am merge să analizăm conținutul media din mediul digital prin prisma formei (scris, grafic, video, slideshare, Youtube, postare Facebook) și a tipului (comentariu, editorial, review, opinie) s-ar putea găsi o direcție destul de bună în a identifica cât de multe tipuri și formate de conținut/media există în mediul digital.

Dacă adăugam formei și tipului de conținut/media și elemente de interactiv, deja, cum scriam și mai sus, apar noi și noi categorii distincte de media, noi și noi categorii distincte de conținut.

Experiențe

Numărul de experiențe pe care internetul și mediul digital îl oferă utilizatorilor este, cel mai probabil, unul imens. Și pe undeva pe aici se află și răspunsul la întrebarea cu care a fost pornită această postare. Numărul de formate și tipuri de conținut din mediul digital este egal cu numărul de experiențe oferite.

Un material, înainte de a fi format scris, oferă o experiență. Același material, înainte de a fi de tipul editorial, oferă și el o experiență. Tipurile de conținut oferă experiențe, iar formatele participă la oferirea acelor experiențe.

Mediul digital a spart foarte multe bariere în media/conținut și, poate, a ridicat un etalon în materie de media și conținut: acela al experiențelor oferite cu instrumente digitale ce nu existau acum 30 de ani. În formatul digital toată ierarhizarea și organizarea, toate tehnicile mediatice, și-au pierdut din relevanță.

Numărul de formate sau tipuri de conținut în mediul digital este egal cu numărul de experiențe oferite. Cam asta aș concluziona eu. User experience, preluat din industria de dezvoltare web, pare să fie noul etalon în domeniul media și content. Iar numărul de experiențe ale utilizatorilor este cam egal cu numărul de site-uri – sunt milioane de site-uri și există foarte puține site-uri ce sunt identice.

Media: cartonul (conținutul) ieftin din care este făcută subspecia numită politician

Toți politicienii sunt niște subspecii umane. Fără excepție. Iar asta pentru că fac uz cu bună știință de conținutul mediatic pentru a manipula. De cealaltă parte, în media, există alte subspecii ce produc conținut pentru politicienii. Iar toată această mocirlă, de la est la vest, de la apus la răsărit, este numită în limbaj de specialitate imagine publică.

Justiția nu își face datoria, cu toate că are absolut toate pârghiile necesare. Repet, nu e nevoie de nimic altceva decât de aplicarea legii. Manipularea prin imagine publică este infracțiune, conform codului penal.

Internetul (new media) – a lăsat fără banii cu care își cumpărau imaginea politicienii

Internetul a luat de la botul subspeciei numită politician controlul. Controlul asupra imaginii publice. A tăiat macaroana subspeciilor din media ce cântă în fluierul politicienilor (subspecii umane).

Astfel, politicienii au rămas fără banii cu care își cumpărau autoritatea.

Politicienii nu mai au bani să producă conținut cu care să manipuleze, să își construiască imagine publică. Deci nu mai au bani să comită infracțiuni de înșelătorie conform codului penal.

De un secol încoace, justiția nu și-a făcut datoria.

În justiție nu există nici măcar un dosar de manipulare (înșelăciune), cu toate că salariile din justiție sunt plătite de cei înșelați/manipulați. De cetățeni. Odată cu internetul, politicienii nu mai au bani, pentru că să manipulezi pe internet te costă o căruță de bani atât de mare încât este aproape imposibil să mai manipulezi.

Artele conținutului

Conținutul a fost, rămâne și va rămâne pentru totdeauna cea mai importantă chestie a întregii umanități. Când el este carton ieftin, precum este media ce construiește imagine publică subspeciei de politician, întreaga societate are de suferit.

Să prezinți o informație VS să comiți infracțiunea înșelăciunii este o prăpastie imensă.

Adevărul în media, în conținutul ce spuneam că este cea mai importantă chestie a întregii umanități, este un must. Adevăr făcut din bani nu există. Campanie de promovare (este o cretinoiditate) este un nonsens toxic, ce rezultă în crearea subspeciilor numite politicieni.

Adică a subspeciilor prezente chiar acum, azi, 2016, iunie, pe scena publică a societății și nu doar de aici din Românica, ci și din Statul Criminal Internațional SUA, precum și de pe scena publică a MUII EUROPENE (UE).

Manipularea prin creativitatea publicității incriminată în codul penal

Înșelăciunea reprezintă un punct esențial al codului penal. Ambiguu la momentul actual, dus până la capăt, adică fără a trata înșelăciunea cu două măsuri, poate trimite la zdup fără probleme o mulțime de profesioniști, din toate industriile, începând cu oameni din branding și terminând cu specialiștii în comunicare pe zona de politică.

Că tot suntem profesioniști…

Folosirea conținutului / contentului în activități de manipulare (înșelăciune, conform codului penal) reprezintă o activitate ce ar trebui taxată de codul penal.

Sfânta persuasiune drăgălașă tratată cu ani de detenție

Nu cred că este vreo propunere a vreunei agenții care să nu promită marea cu sarea în fața clientului – să nu promită reușita, să nu promită că va manipula întru săvârșirea faptei de achiziție sau că nu va aduce puncte de imagine acolo unde ele nu există sau reprezintă o irealitate – transformând-o în ceva drăgălaș…

Iar dacă există această certitudine în fața clientului, există și certitudinea săvârșirii faptei de manipulare / înșelăciune. Deci există și certitudinea că anii de detenție sunt cu executare, faptele fiind realizate cu bună știință.

Ți se pare absurd?

Eu zic că este și posibil. Ani direct proporțional cu numărul de premii luate în publicitate, în manipulare. Ți se pare o glumă? S-ar putea să fie una pe bune, o glumă ca venită din viitorul industriei de comunicare. Una dintre marile tendințe ce va marca industria.

Să luăm exemplul burselor. Acolo tot ceea ce înseamnă piață și economie de piață este dus la Maxim. Ce stă în calea transformării mass marketului economic într-unul maxim? Pulimea poate fi manipulată, dar bursele, acolo unde se joacă barosanii, nu?

Eu zic că online-ul / digitalul vine să schimbe societatea prin viteza informației, prin acces la informație și mai tot ceea ce generează asta. Online-ul și digitalul nu este doar un mediu în care Google (AdWords) pune stabor țigănesc pe accesul la informație (coco’ pe click pe cuvânt), atât de necesar mediului de business.

Atât de necesar consumatorului și businessului adevărat…

 

De la media se împute peștele

Media, publicitate și business. Sunt câteva elemente extrem de importante în societate. Creativitatea umană este înlănțuită în una sau mai multe dintre aceste elemente. Gândiți-vă că liderii politici, ăia care conduc societățile sunt desemnați cu ajutorul a uneia dintre elementele de mai sus. Businessul, acolo unde în mod evident există sponsorizare a campaniilor de media. Media ca instrument prin care liderii politici obțin autoritatea de lideri, investiți democratic. Dar totul făcut prin publicitate, deci prin creativitatea umană pusă în slujba unor dobitoci.

În realitate, media guvernează. Conținutul din media este agenda publică.

Dar și PRu’

Această mizerie de disciplină într-ale comunicării, studiată și vândută scump de agenții și specialiști, are un aport extrem de important în împuțirea peștelui social. Iar dacă media guvernează, prin conținut, PR-ul vine cu conținut de o anumită natură și factură.

Specialist în relația cu publicul e ceva obligatoriu pentru a relaționa cu publicul. Adică publicul nu poate relaționa cu informația / contentul / conținutul pur, informația adevărată cu privire la o anumită entitate. Este necesară o domnișioară cochetă care să managiuiască această prezentare a informației, a conținutului, a adevărului…

În Statul Criminal Internațional SUA este ridicată treaba asta la rang de artă. Dar trebuie să avem curaj să privim combinația asta la rece: este doar una dintre tehnicile moderne de manipulare, de ascundere a realității și a adevărului. Sau, cel puțin, PR-ul este tehnica de a înfrmuseța realități. Dar să spui adevărul este o chestie pe care orice persoană o învață și știe încă din copilărie.

Media, conținut și relația cu masele

În era informației, cum a fost botezată prin anii 90″ – 2000, viteaza cu care circulă adevărul lasă cu gura căscată pe mai toți specialiștii. Mai mult, ceea ce era trâmbițat ca fiind web 2.0 deabea acum își arată beneficiile și nu doar în marketing pentru companii și oameni politici.

Dacă brandurile știu să facă social media, oamenii fac web 2.0 cu ajutorul rețelelor sociale, cu ajutorul tuturor acestor funcții de comunicare și interactivitate. Iar rezultatele se pot vedea de la o poștă: câte adevăruri au fost aduse la lumină cu ajutorul internetului 2.0? Iar aici mă refer la răsunetul pe care îl are publicarea unui anumit conținut: ex. WikiLeaks, toate dezvăluirile date în social media de iluștrii necunoscuți, toate opiniile share-uite buluc.

Afacerile cu content

Conținutul are extrem de multe calități. Multe dintre zic eu că le-am scos în evidență cu primul studiu din România cu privire la content quality. Content quality pentru că îmi place termenul. Era la modă acum câțiva ani și făcea referire la un anumit produs media. Sună pompos titlul, dar în spatele lui stau niște treburi extrem de simple.

Oameni vor adevărul de la media.

Iar treaba se împute atunci când media nu oferă adevărul. Atunci când conținutul din produsele media nu oferă adevărul. Este preferința primordială a oamenilor cu privire la conținut. Iar când conținutul este acaparat de disciplina de PR este loc de manipulare. Când businessurile își bagă coada în media denaturează adevărul, principala delicatesă oferită utilizatorilor.

Când politicienii își bagă coada în zona de conținut media, începe să se împută treaba. Oamenii și-au băgat coada în media socială și-au început o revoluție. Au împins adevărul cu forța în spațiul audiovizual-digital: avem de 2 decenii o clasă politică ce trebuie să dispară. Treabă pe care media businessurile n-au reușit s-o facă. Tot de 2 decenii.

 

De ce este nevoie de reformă în industriile creative?

content-social-media

 

Care este diferența dintre un site de știri al unui media business ce încasează pe perioada tragediilor (de orice fel și de orice natură) bani din publicitate și un site, pornit de un necunoscut, ce face „social media marketing”  într-un mega fel? Vezi fotografia de mai sus, cu o postare pe rețelele sociale cu scopul evident de a atrage trafic și audiență. Iar traficul și audiența site-urilor, așa cum am învățat noi la trainingurile de marketing digital, aduce bani din publicitate. Casetuțe drăgălașe în care stau postate niște conținuturi ale unor businessuri ce îți oferă servicii și produse. Iar click-urile pe acestea aduc venituri producătorilor de conținut – fie ei iluștrii necunoscuți din democrația conținutului sau media brand businessuri de prim rang în spațiul audio-vizual, în speță digital.

Media, publicitatea, marketing și business

Pentru a rezolva o ecuație atât de complicată, precum este cea legată de faptul că evenimentele tragice devin monetizabile în spațiul media, trebuie să privim problema diferit. Și nu cred că apelul la morală este soluția. Să faci apel la morală, ținută deontologică a celor ce activează în industrie. Nu cred că astea sunt soluțiile pentru rezolvarea unei probleme atât de hilare. Și trebuie să recunoști că tentația este mare: să afli ce se auzea printre și dintre cadavre. Era moartea?… Ceea ce se auzea dintre cadavre poate fi un indiciu cu privire la ce s-a întâmplat în cadrul tragicului eveniment?

Câți bani se fac astfel?

De la partea cu banii pornesc toate treburile. Vezi tu, la nivel internațional, pentru rezolvarea unei mari dileme ale umanității, precum cea a terorismului, s-a apelat la o tactică precum cea a opririi finanțării, a distrugerii mecanismelor prin care fenomenul terorist obținea finanțare.

Fără supărare, voi exagera ca să punctez pe o chestie esențială: azi, industria de media, prin traficul generat viral, neviral, a încasat bănuți. Deci, fără să exagerăm și din dorința de a duce o idee pân la capăt, trebuie spus din start că, azi, industria media-jurnalistică a făcut bani din conținutul despre tragedia ce a avut loc. În fapt, media face bani la fiecare tragedie și nu este nimic de care ar trebui să ne ferim sau ascundem. Groparii câștigă pâinea din făcutul de gropi, popa că-i cântă mortului.

Cine finanțează media despre ce se auzea dintre cadavre?

Păi, mediul de business. În site-ul către care trimitea linkul din postarea pe Facebook își făceau publicitate afaceri, businessuri românești, internaționale. Mediul de business finanțează în mod direct creația unor astfel de conținuturi. De la ultimul SRL până la ultima corporație internațională. Și să nu încerci să mă contrazici aici că știu cât de cât cum se finanțează media digitală.

Și chiar și aici nu e nimic strigător la cer (sau la morți).

Face parte din mecanicile industriei de media, de creație a conținutului media, din modalitatea prin care businessurile fac comunicare și marketing. Iar în ultimul rând se trage concluzia că așa se finanțează activitatea de creație de conținut jurnalistico-mediatic.

Audiența în volume cât mai mari generează venituri pentru media businessul (producție conținut) ce deține spațiile de publicitate. Că odată cu noile instrumente din digital volumele nu au devenit mai puțin importante este o altă poveste. Dar ecuația generală se mișcă în jurul volumelor mari de audiență la care oferă acces un media business. Că orice business își dorește să fie în și buricul târgului este normal, este în mecanica industriei de comunicare, creație de conținut, publicitate și chiar business.

Storytelling despre sunete dintre cadavre

Un spearker la o conferință despre marketing și comunicare în digital, dădea o vorbă de înțelepciune cum că oamenii NU au nevoie de conținuturi, ci au nevoie de emoție. Și de vreo câțiva ani, ca urmare a unui studiu realizat în SUA, toată lumea vorbește despre storytelling ca fiind un fel de cârpă de șters praful, extrem de eficientă în mediul de business și marketing. În speță, creșterea vânzărilor cu ajutorul storytellingului.

Industrializarea emoțiilor, a sensibilităților și a creativității

Industriile creative (media, publicitate) sunt finanțate pe criterii, principii și considerente greșite. Media, în esență, este un serviciu. Publicitatea (ce poate fi explicată diferit) un altul. Emoțiile și businessul sunt două treburi separate. Să spui povești pentru a crește businessul se traduce prin a exploata emoțiile. Este ca atunci când produci conținut despre ce se auzea dintre cadavrele unui tragic accident, pentru a genera trafic.

Iar micul detaliu care face marea diferență este cel al industrializării storytellingului, al emoțiilor.

Alăturarea businessului și al emoțiilor în actul de publishing sau creație NU sunt întâlnite în artele scrisului. Jocul emoțiilor în artă este o altă facere și afacere. Până și sunetul dintre morți are o altă dimensiune decât cea legată de audiența înregistrată, rate de click, conversie sau marje de profit.

Ăsta este și motivul pentru care este necesară o schimbare la nivelul „industriei creative”, cea a publicității.

Media își merită soarta dificultăților financiare

Facem abstracție de ultimii 5 ani în care zeci și sute de politicieni au domnit în România furând cu șapte mâini, în timp ce businessurile din media au prezentat vremea de afară. Mai mult, multe dintre ele au fost ancorate în această realitate socială, despre care ne vorbește în această perioadă DNA-ul. Să luăm exemplul orașului București. Este tot orașul în care își au sediile ceea ce se numește presă centrală.

Ați văzut voi la TVR dezvăluiri despre toate șpăgile și paraândărăturile de milioane de euro? Dau TVR ca exemplu că este mai la îndemână și este mai neutru. Și mai și plătim pentru producția de content. Iar asta prin lege. Sau ați văzut voi pe site-urile astea din top 10 trafic românesc dezvăluiri cu privire la faptul că Oprescu zicea mulțumesc de fiecare dată când încasa în plicuri, în fiecare lună, zeci de mii de euro? Sau când au ieșit oamenii în stradă să-și manifeste exercițiul democratic ați văzut câtă media s-a îngrămădit (c-au fost niște proteste cum n-au fost de la mineriade). Ați văzut media businessuri pe acolo?

Moștenirea mioritică care vine și în digital: plată pentru apariție

Facebook, Google și Linkedin se bat pentru contentul utilizatorilor, pentru postările lor, pentru apariția tuturor conținuturilor pe care le pot produce. Ai o firmă, vino acilea, îți dăm o pagină de companie și stai și postezi poate te-o vedea vreun client. Ești utilizator? Ai prieteni cărora le pasă cât de cât de soarta ta? Gratuit pentru totdeauna! Faci cont și poți publica conținut pe Facebook cât cuprinde. Vrei să faci o revoluție? Treci acilea pe Twitter și bagă mare!

După cum se poate vedea, modelul de business este relativ simplu: pe noi ne costă spre 0,0000… euro să distribuim content în digital. Prost, strâmb, idiot, conținutul tău și-al altora asemeni ție, utilizatorule, nu este primit pe aceste platforme într-un mod distriminatoriu.

Ce se întâmplă în spatele paravanului mediei românești, proaspăt digitale

Păi, ca să apari în media digitală românească trebuie să treci printr-o analiză serioasă făcută de niște specialiști cu experiență de peste 10 ani în media digitală. Șef editorul și șefii de domeniu sunt responsabili pentru a asigura selecția conținutului de elită de pe aceste meleaguri. Numai și decât doar de elită. Iar povestea, atât de simplu prezentată mai devreme, se extinde în cazul tuturor micilor site-uri despre ceva.

Dar realitatea acestui efort profesionist este alta: plata pentru apariție. 

Poate să se descopere sfântul graal pe aceste meleaguri, dacă nu este acel conținut de elită aprobat de specialiștii cu minim un deceniu experiență în media digitală, el nu va fi luat în discuție pentru apariție. Decât doar numai dacă se plătește. Iar specialistele de PR știu să facă content marketing cu jurnaliștii…

Industria românească de media trebuie hrănită

Conținutul nu se produce singur. Iar cel de calitate cu atât mai mult. Plus că cititorii sunt săraci. Dacă produsul de media nu pune de o conferință, două, dacă nu face o cât mai discretă punte (închinăciune) către finanțatori nu va putea să trăiască nici în print, TV, radio sau nici măcar pe online/digital. Aici iar mă întorc la specialistele de PR, dar nu știu ce să zic.

Iar cum nimeni nu mai crede în publicitate (pe lângă), treaba trebuie să fie băgată în (în) produsul editorial. Lucrurile se întorc la treburi atât de vechi încât  parcă nici nu am trăi în 2000+. Pay per post, campanii în blogosferă, advertorial și mai toate produsele editoriale născute pe această rută sunt, în realitate, un soi de adaptări ale vechilor obiceiuri din media/presă. Digitalul nu prea cred că se pupă cu ele.

Era native manipulare – NOT

Băi, internetul și mediul digital este încă o chestie nouă. Să te întorci în ele la plată pentru apariție este absurd și neproductiv. Media trebuie finanțată altfel. Native advertising nu este un model pentru că, cum spuneam, nimeni nu mai crede nici măcar o boabă de publicitate. Era informației, Era Content este noul rahat.

Deontologia este obligatorie.

Iar asta strict pentru că media asta coruptă și dispusă întotdeauna la compromis (pay per exercițiul mediatic) nu o mai digeră nimeni. De ce sunt atât de drăguțe ipostazele cuiva care pornește un blog de nișă, un site de publishing pe un anumit subiect și îl crește până începe să și fie finanțat cumva voluntar? Pentru că virgulă calitate a conținutului.

Inițial n-am crezut nici eu rezultatele studiului Dot Ro content quality (un studiu ce încearcă să găsească indicatori de calitate ai conținutului în digital). Dar el a scos în evidență o chestie atât de simplă încât refuzăm constant să o luăm în discuție: adevărul. Asta vor utilizatorii. Iar acesta este native prin definiție, nu ai cum să bagi în el native advertising că atunci el nu mai este demn de încredere.

media-romania

Iar dacă media din România publică doar conținut de elită, bine fac businessurile din România atunci când toacă lunar mii de euro în Facebook, Twitter, Google (cu sensul de bursă, ce permite achiziție de media cu mănuși protectoare). Bani care ar fi putut crește salariile alea mizere pe care le iau studenții proaspăt angajați.

 

Marketingul conținutului prin conținut

Dacă istoria ne-a prezentat conținut (scris, spectacol, pictură) asupra cărora unitatea de măsură a fost de multe ori valoarea lor (scris, spectacol, pictură), concubinajul dintre marketing și conținut a adus societatea actuală în pragul uneia dintre cele mai hilare situații din istoria creației de conținut. Marketingul construiește valoarea unui conținut.

Iar valoarea unui conținut a fost măsurată prin aderența publicului/audienței la creația respectivă. De la numărul de persoane ce participau la spectacolul respectiv, la prețul unui bilet de acces, la prețul unei picturi, la prețul plătit pentru creația unui artist anume, la tirajul primelor ziare, la numărul spectatorilor din primele cinematografe, la audiența TV sau radio a anumitor producții, până la traficul și ecoul în digital al publicării unui material online – în varii termeni de succes: unici, vizite, share-uri, like-uri și autoritate a publisherului respectiv, persoană fizică sau brand editorial.

Conținutul și evaluarea valorii

Valoarea unui conținut – scris, foto/grafic, animat/video – a dispărut ca noțiune esențială a operelor respective. Spun opere prin prisma enunțului Legii drepturilor de autor din România.

  • a) scrierile literare şi publicistice, conferinţele, predicile, pledoariile, prelegerile şi orice alte opere scrise sau orale, precum şi programele pentru calculator;
  • b) operele ştiinţifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele şcolare, proiectele şi documentaţiile ştiinţifice;
  • c) compoziţiile muzicale cu sau fără text;
  • d) operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice şi pantomimele;
  • e) operele cinematografice, precum şi orice alte opere audiovizuale;
  • f) operele fotografice, precum şi orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
  • g) operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastica sticlei şi a metalului, desene, design, precum şi alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
  • h) operele de arhitectură, inclusiv planşele, machetele şi lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
  • i) lucrările plastice, hărţile şi desenele din domeniul topografiei, geografiei şi ştiinţei în general.

Mai reprezintă creație și următoarele:

  • a) traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale şi orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau ştiinţifice care reprezintă o muncă intelectuală de creaţie;
  • b) culegerile de opere literare, artistice sau ştiinţifice, cum ar fi: enciclopediile şi antologiile, colecţiile sau compilaţiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date, care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creaţii intelectuale

Conținut ce comunică valoarea unui conținut

Iar dacă se întâmplă asta, dacă există producție de conținut ce comunică valoarea altuia, valoarea efectivă a acelui conținut devine alta? Dacă conținutului unei cărți digitale este promovat pe internet prin, să zicem, zeci de campanii de conținut care mai de care mai pozitive cu privire la conținutul respectiv, acesta va deveni unul mai valoros?

Această mecanică este prezentă și în advertizing. Content comunicare valoare produs.

Sau să luăm exemplul unui curs sau training. Accesul la acel conținut se face contra cost. Conținutul ce îți prezintă conținutul unui training, curs sau conferință, va fi extrem de persuasiv pentru a te stimula să plătești pentru accesul la conținutul conferinței, trainingului sau cursului respectiv. Dar valoarea conferinței, a cursului sau a trainingului rămâne aceeași. Percepția cu privire la valoarea acelui conținut prezentat în cadrul conferinței este, în mod evident, alta. Iar cel care participă este și cel care plătește mânat de această percepție bună cu privire la conținutul respectiv.

Și asta nu este o chestie ce se limitează doar la acces conținut în cadrul conferințelor. Este o schemă general valabilă, în toate zonele industriei de media și spectacol: se promovează un post tv, se promovează o emisiune, sunt promovate spectacole, este promovată o ediție print a unui cotidian.

Valoarea conținutului – între percepție și realitate

Gusturile nu se discută, nici necesitățile. Până la urmă, percepția sau necesitățile unora sunt realități absolute. Dar eu mă întorc mereu la valoare: cât de valoros este conținutul respectiv, evaluat prin prisma gusturilor și al necesităților audienței respective. Cât din acest joc al conținutului ce marketează conținut este DOAR money  making?

Să luăm exemplul literei a din Legea drepturilor de autor. Conținutul prelegerilor, al predicilor și al conferințelor fac obiectul dreptului de autor. Pe de-o parte drept moral – da, el a vorbit – și cel patrimonial – da, el vorbește doar celor ce plătesc. Accesul într-o sală în care Autorul susține discursul respectiv se face în baza unui bilet comercializat la un preț. Iar aici nu există o gradualitate a prețurilor de acces la un conținut.

Clar, politicienii prezintă conținut (prelegeri, predici și conferințe) în mod gratuit…

Sălile de conferințe sunt și ele limitate. Sunt conferințe/traininguri, cursuri cu acces contra cost și cu casa închisă. Dar mă întorc la valoare: cât din prețul accesului la conținutul unei conferințe (prelegere, predică, discurs, conferință) este construit în baza principiilor de valoare? Dacă accesul costă 400 de EURO se datorează faptului că biletele sunt plătite de companie. Pentru că sunt puțini specialiști ce își permit 400 de EURO pentru a accesa o conferință.

Granulația prețului accesului la conținut

Vine șeful Facebook și vorbește pe Național Arena în București. Să zicem. Care va fi prețul, cum va fi el calculat? Sau se apucă și susține niște video streams live în cadrul Facebook despre cum să construiești un sistem de business sau ceva de mega importanță. Cum s-ar calcula prețul?  Atenție, evaluăm prețul accesului la un conținut, strict în baza legii drepturilor de autor, punctul a: conținut al prelegerilor, discursurilor, predicilor, etc.

  • Se adună costurile locației și se împart la numărul de participanți?
  • Cât cere speakerul împărțit la numărul de participanți?
  • Costurile marketării conținutului + costul spearkerului respectiv + mediul de prezentare = prețul corect?

Cost conținut + cost mediu/distribuție = prețul accesului?

Dar ce te faci în acel moment în care nu plătește nimeni pentru accesul la conținutul respectiv? Aici cred că stă un MARE detaliu al conceptului de acces la conținut. Și vorbim de absolut orice formă de conținut, de la scris la multimedia digitală. Vorbim de act de publishing, media și creație.

Cred că aici este punctul critic de la care s-a derapat în acest haos al dezvoltării de conținut pentru a crește valoarea unui conținut. Este punctul în care nimeni nu își menifestă intenția de a accesa un conținut slab, însă prin conținut „terapeutic” (a se înțelege marketing, PR sau finanțare malefică), acel conținut devine interesant.

Iar factura este plătită de audiență. Și-i un cerc vicios și toxic.

 

Cui cerem mass media de calitate?

Am plecat cu această postare de la un raport realizat de transparencycenter.org, raport ce a avut rezonanță impresionantă în doar câteva site-uri digitale de mass media…

mass-media-theguardian-romania
Știre apărută pe site-ul https://www.theguardian.com/media/, cu privire la raportul publicat de transparencycentre.org.

Ce-i drept, din zeci de site-uri de mass media din România, Google raportează că doar vreo 7 au publicat un astfel de material sau raport al http://transparencycentre.org. Ce-i drept, nici ei nu sunt Autoritatea Supremă, dar merită citit raportul lor și conectate câteva dintre informațiile prezentate în acesta.

mass-media-hotnews-romania
Știre apărută pe Hotnews.ro cu privire la raportul http://transparencycentre.org/
mass-media-adevarul-romania
Știre apărută pe adevărul.ro

Adevărul – monedă de schimb între jurnaliști și audiențe

Tirajul a devenit ceva aparținând trecutului. Adevărul este asset-ul cel mai important al unui business de media. Audiența nu contează. Ea oricum este irelevantă când vorbim de moneda unică a adevărului din media.

mass-media-mediawrite-romania

Studiul Dot Ro Content Quality 2014 scoate în evidență faptul că, spus pe șleau: după ce că conțin erori și greșeli, nu sunt demne de încredere, nu sunt conforme cu realitatea, mai sunt și incomplete, prost scrise, nu îmi satisfac necesitățile de informare, dar sunt la zi, updatate constant… așa sunt site-urile din România.

Cărui trust de media cerem content de calitate?

mass-media-media-share-romania
The general figures of the media market, in terms of ratings and advertising. http://transparencycentre.org/pdf/report.pdf

Altfel spus, peste 80% din veniturile din publicitate se duc (s-au dus) către trusturi de media conduse, patronate sau aflate în strânse legături cu persoane condamnate, într-un foarte târziu, pentru fraudă, mită electorală și alte bazaconii și de cele mai multe ori de acuzații de strânse conexiuni cu lumea politică – cea care intră în această perioadă în, citire, beciul domnesc

Și-atunci, cui cerem noi content de calitate? Cui cerem mass media de calitate?