Scrisul pentru web ar trebui predat în sistemul de învățământ

Scrisul pe pagini de internet se diferențiază de scrisul pe hârtie printr-o serie de proprietăți ale produsului final. Textul prins în paginile înșiruite una după alta este o modalitate de a comunica prin scris specifică perioadei de dinainte de internet. Internetul, formatul digital în care pot fi puse textele, oferă un infinit de posibilități ce pentru moment nu sunt luate în discuție și tratate în mod serios de către entitățile vizate.

Dar să plecăm de la scris.

Scrisul este foarte important în societatea în care trăim. Scrisul stă la baza societății în care trăim: contracte comerciale, legislație, regulamente și alte texte organizatorice. Literatura, în sensul larg al cuvântului, este esențială în societate.

Și să continuăm cu internet.

Internetul se prezintă în acești 25 de ani drept fiind una dintre cele mai mari revoluții pe care le-a cunoscut literatura și domeniul editorial. În 25 de ani formatele de publishing au cunoscut o explozie direct proporțională cu numărul de site-uri apărute.

Și formatul digital.

Formatul digital este de departe motorul și mediul excelent pentru creație și publishing. Infinitul de noi forme de produse editoriale ce pot fi create cu ajutorul tehnologiilor digitale este un aspect asupra căruia nu foarte multe entități s-au oprit spre a analiza.

A lectura VS a te da pe net

Scopul acestor două activități este acela de a dobândi, a ajunge în posesia unei anumite informații. Unul dintre obiectivele consumului de conținut scris este acela de a obține răspunsuri la întrebări. În spatele exercițiului de lectură stă un amalgam de întrebări și curiozități.

A te da pe net, ca expresie, are conotația pierderii de timp sau conotația unui timp alocat unor activități inutile. Dar în spatele expresiei stă un detaliu care face o diferență foarte mare.

Experiența lecturii pe internet este una a vitezei cu care se poate ajunge la răspunsurile ce demarează din start exercițiul sau sesiunea de lectură. Că se poate ajunge foarte rapid la răspunsuri este un beneficiu ce trebuie scos în evidență – nu condamnat, cum sunt tentate multe persoane să susțină că, prin viteza cu care se ajunge la răspunsuri, se pierde din esență.

Dacă exercițiul de lectură se schimbă, prin acest fenomen definit prin expresia a te da pe net, care sunt schimbările la nivelul exercițiului de a scrie, a redacta conținut scris?

Noi forme de a scrie

Spațiul dintre subiect și predicat a devenit, odată cu internetul, foarte mic. Revoluția formatului digital și a mediului online a pus o piatră de temelie către noi modalități de a concepe și a crea scris care să comunice informație. Accesul rapid la informație este poate una dintre cele mai notorii fațete ale acestei revoluții. Însă sunt și multe altele ale căror nuanțe nu sunt încă observate.

Rezultatul final al tuturor acestor schimbări reprezintă, în opinia mea, puncte de plecare către noi forme de literatură. Iar noi forme de literatură sunt posibile cu ajutorul mediului digital și al formatului internet.

Nu ar trebui să existe motive de îngrijorare printre fanii bibliotecilor…

Noi forme și experiențe de lectură nu au cum să fie în defavoarea cuiva, nu au cum să dezavantajeze scopul nobil al accesului la cunoaștere prin informație. Mai mult, noile forme de lectură cer apariția unor noi forme de a scrie, unor noi forme de a compune mesaje, cer apariția unor noi forme de a utiliza cuvântul. Spațiu de stocare există. Posibilități sunt infinite în mediul digital.

Acestea sunt și câteva dintre motivele pentru care se cere ca în sistemul de învățământ scrisul pentru web să fie predat ca disciplină de sine stătătoare sau chiar să înlocuiască mai toate materiile ce punctează în jurul creației de scris.

Început sau sfârșit?

Ca un exemplu, când vorbim de literatură online, spațiul dintre începutul și sfârșitul unui text ce comunică ceva a dispărut. Cititorul poate să apară întro carte în chiar punctul culminant al acesteia. Sau, de ce nu, poate intra direct la deznodământ. Iar acestea nu sunt stări de fapt peste care ar trebui să se treacă foarte ușor. Sunt niște aspecte extrem de importante.

Un cititor ce trece rapid prin peisajul în care se desfășoară o acțiune nu este o crimă împotriva literaturii. Este o experiență de lectură fascinantă. Se poate dovedi că există o formă nouă de lectură atunci când, prin selecție, cititorul obține tot ceea ce își dorește de la un text și nimic mai mult. Nimic rezidual.

Iar asta Extrem de rapid.

Astfel se naște o lectură lipsită de rezidual. O lectură curată, lipsită de elemente ce pot fi considerate reziduale. Unii ar fi tentați să spună că este o lectură minimalistă, simplistă ce nu oferă tot. Și nu țin să îi contrazic. Limpezimea cu care o temă este prezentată este foarte importantă.

Toate acestea și multe altele sunt doar câteva dintr-un infinit de posibilități oferite de mediul digital și de formatul internet.

Un CMS poate revoluționa istoria literaturii

Rectorul Universității Babeș – Bolyai are ochelari de cal când vorbește despre internet și digital. Asta spune ultima sa declarație despre el, iar acest lucru se întâmplă la scenă deschisă. Obsesia pentru sine, mândria titlului său universitar i-a închis acestuia orice formă de capacitate de analiză de detaliu.

Astfel, cum sunt mulți ca el, acesta nu este capabil să prevadă cea mai mare revoluție pe care o poate cunoaște istoria literaturii întregii umanități.

Legătura

Link-ul, acest lucru atât de mic în zilele noastre, a trecut neobservat. Avântul obsesiv pentru ceea ce este nou în internet, cum ar fi inteligența artificială, interactivitatea, a făcut ca în 25 de ani nimeni să nu observe câtă putere are un amărât de link – o legătură.

Atunci când nu vezi vreo legătură între ceea ce cunoști și ceea ce citești, cel mai probabil, nu ești capabil să faci legătura. Atunci când cauți un răspuns, prin citit, pe o temă și muncești din greu pentru a-l obține, înseamnă că textul citit nu face legătura cu răspunsul pe care îl cauți.

Atunci când aprofundezi ani la rând o temă extrem de simplă, poate fi explicat prin faptul că nu ai avut la dispoziție legăturile potrivite.

Călătoria

Dacă o experiență de lectură, un soi de user experience cum este denumită în industria digitală, ar deveni una bazată pe navigare prin expuneri pe teme, opinii pe anumite teme, organizate în baza legăturilor (link-urilor), lectura ar putea deveni Altceva.

S-a zis cu cititul de anduranță și redundanță.

Călătoria prin universul unei teme, prin universul unui subiect este posibilă cu ajutorul link-ului. Structurile literare grupate în jurul titlurilor, numerotate, înșiruite în serie, pot fi depășite și pe alocuri deja sunt, de experiența lecturii prin intermediul link-urilor.

Luați Google spre exemplu: oferă link-uri către teme și subiecte, nu oferă link-uri către structuri literare grupate în multe capitole, în care poți citi, din ce ai auzit, pe o anumită temă.

O temă este universală, oricare ar fi aceasta, iar opiniile și expunerile pe aceasta pot fi de acum grupate, reorganizate, reconfigurate.

Un nou mod de a scrie deci și de a citi

Dacă punerea textelor deja scrise în format digital este o treabă ce are de-a face cu texte deja existente, mă întreb dacă și-a pus cineva problema, cu adevărat, cu privire la o nouă modalitate de a scrie și, deci, de a citi.

Iar asta poate fi o treabă care să revoluționeze literatura.

Că Cioran și-a dat seama prea târziu, la bătrânețe, că Shakespeare a scris prea mult este o realitate pe care o avem disponibilă în înregistrările video cu el, făcute la Paris, în ultimii săi ani de viață.

Că rectorul unei universități consideră în zilele noastre internetul și digitalul ca o degenerare, în loc să fie capabil să sesizeze uimitoarea putere cu care vine internetul și formatul digital pentru literatură, deci cunoaștere, este o altă problemă.

Link-ul permite nu doar să dai pagina, ci să dai mai multe pagini sau chiar cărți dintr-o singură mișcare.

Iar cine crede că ăsta este un lucru mic, cred că are o imaginație plină de cărți. Link-ul permite să dai zeci de mii de pagini fără să pierzi din vedere vreo secundă tema, ideea sau subiectul pe care îl urmărești. Și dacă nici asta nu încântă  mintea vreunui lector de universitate sau cărturar, înseamnă că aceștia din urmă rămân doar, bine zis: cărturari și doar atât.

Cu ce am greși dacă am primi răspunsuri la întrebările noastre mai repede și fără efort?

Eu cred că nu am greși cu nimic.

Idealul omului cu cultura la purtător, prinsă în craniul său plin de cunoștințe, pe care le poate prezenta oricând la cerere, este un ideal greșit. Un ideal pentru care militează extrem de feroce cei ce au muncit foarte mult la acesta, și care  sunt și buni să facă acest efort, și care, din mândrie discretă și pompos împachetată în titluri de recunoaștere, vorbesc despre puținele cunoștințe ale altora, dar și despre ceea ce numesc ei vag lipsă de cultură.

Lipsa de cultură poate fi compensată prin accesul extrem de rapid la ea.

Chintesența culturii este prezentată în textele monumentale ale acesteia. În rest sunt note, nuanțe, comentarii și observații. Deliciul absolut al intelectului și al sufletului se află în textele monumentale, se află prins în istorie în texte scurte și mici, în propoziții scurte. Chiar și cele mai complexe idei își au nașul unei rescrieri cu scopul de a simplifica, de a dezbrăca de observații inutile.

Cultură instant.

Iar internetul împreună cu tehnologia informației, inteligența artificială, are capacitatea să ofere umanității acest ideal incredibil. În toată istoria culturii nimeni nu a putut nici măcar visa la așa ceva. Sunt secole întregi de căutări și frământări interioare ale oamenilor în găsirea răspunsurilor la întrebări personale, iar în zilele noastre există tehnologii ce permit ușurarea drumului și a efortului către răspunsuri la întrebări.

Este nevoie de noi CMS-uri în literatură

Majoritatea CMS-urilor disponibile în momentul de față nu sunt concepute pentru a veni cu un nou model de a scrie sau de a oferi informația, textul. Cu toate că există pe ici și colo diferite noi tehnici de prezentare, există noi modele de paginare, de utilizare a link-urilor, ele nu sunt 100% orientate către noi forme de a face și prezenta literatură.

WordPress, unul dintre cele mai populare CMS-uri din lume, are funcționalități specifice unui CMS care să revoluționeze literatura, în chiar link-urile de tip tag și categorie, însă chiar și acestea sunt vechi forme de a organiza conținutul în jurul titlurilor, ordonate numeric, consecutiv – unul după altul. Iar astfel navigarea printr-o anumită temă este imposibilă – așa cum o explicam mai sus.

Wikipedia, ca CMS, are funcționalități puternice de versionare, discuție/dezbatere, dar și de structurare a conținutului pentru a-i extinde posibilitățile de organizare. Există o serie de funcții ce fac un pas în față către noi forme de literatură, dar chiar și acestea sunt bazate pe înșiruiri consecutive de titluri.

O simplă pagină HTML 5 poate și are la dispoziție o groază de trucuri ce ar putea fi utilizate în noi forme de a face literatură, dar și noi experiențe de lectură. Însă nu există CMS-uri, nu există instrumentele necesare pentru a putea face din acest exercițiu al literaturii digitale, via internet, o experiență 100% nouă a literaturii. O experiență a literelor și a cuvintelor gândite pentru a fi servite în format digital.

Nu există CMS-uri care să atragă către scrierea unei cărți în format HTML / WEB.

Cum explicam, toate instrumentele digitale de la HTML versiunea 5 până la CMS-urile utilizate nu au produs încă un CMS care să aibă și să ofere experiența scriitorului și experiența cititorului într-un nou mod. Internetul și digitalul înca bate pasul pe locul deja bătut al structurilor literare clasice, cu capitole și înșiruiri consecutive de blocuri de lectură.

Literatura este încă ancorată în capitol, titlu, text prin care omul este obligat și condamnat să treacă pentru a obține crema literaturii, cireașa de pe tort a intelectului: înțelepciunea. Sau, de ce nu, pentru a obține o delectare a sufletului și a minții nu doar o tortură a redundanței și a anduranței.

IT-ul românesc da, literatura ba…

Muzeul Tehnic din București, cred că cel mai mare din țară, este o hală imensă, cu o curte exterioară la fel de imensă. Muzeul Național al Literaturii Române este un soi de reședință pentru o familie mai înstărită.

Toată lumea/mapamondul știe de IT-ul românesc, de conexiunea la internet a românilor, de softiști români grămadă, dar nimeni nu recunoaște figuri din literatură. Vorbind mecanic, stăm bine.

Dar stăm prost. Românii sunt cu-n picior pe-o treaptă, dar celălalt rămâne pe pământ, la bază. Iar baza este inteligența nativă a românilor.

Schimbăm un bec, schimbăm o priza, schimbăm un robinet, tragem o zugrăveală, punem de-o improvizație electrică

Vorbim între noi, ăștia de 30+ ani, ce au apucat un pic din apucăturile ălor mai bătrâni.

În Europa nu e civilizat să faci o treabă pentru care nu ești pregătit. Dar, trebuie să recunoaștem, românii au această capacitate nativă. Și norocul a făcut că în ultimele decenii societatea nu numai să permită, ci chiar să stimuleze do-it-yourself de voie, de nevoie, iar uneori chiar din plăcerea de a face efectiv ceva.

Românii au așa ceva, chiar nu sunt leneșei.

Și pe undeva pe aici stă și dovada că există geniu/capacitate în fiecare dintre noi românii.

Că Europa a venit brutal ca să pună ochelari de cal populației, de-așa natură încât omul să fie capabil să facă o singură operație și doar atât, este bine documentat de istoria recentă. Că sistemul de învățământ te vrea cu o singură diplomă, aia de resursă umană superioară întrun singur domeniu, este o altă poveste. Este idealul, politica și strategia europeană în baza căreia ne tratăm odraslele pentru viitor.

Că SUA – Statul Criminal Internațional – influențează în rău și foarte rău întreg mapamondul este iarăși o realitate.

Revenind la IT, soft și literatură – toate românești

Softul este literatură combinată cu o mecanică fină a logicii și-a matematicii. Românii știu a înțelege sensul cuvântului. Programarea este uz al cuvântului cu un scop, cu un obiectiv, cu un rezultat final într-un amalgam al cuvintelor.

Nu e cod, e poezie.

Literatura românească face uz de cuvânt într-un mod spectaculos de deosebit. Și extind afirmația asta și către ramurile artelor. Neînțeles de mapamond și lume, înțeles cumva la perfecție doar de către români. Sensul și tehnica este una deosebită.

Mapamondul înțelege cu greu un lucru deosebit.

Programarea, spre exemplu, este un lucru deosebit. Și este greu de înțeles, greu de practicat – un lucru deosebit. Literatura românească face uz de cuvânt pentru a da naștere unor lucruri deosebite – deci greu de înțeles, deci neluate în seamă de mapamond.

D-asta cred eu că nu există recunoaștere a literaturii/artei românești

Și-a venit Era Informației, la câteva sute de decenii de la primele înscrisuri ale umanității.

IT-ul și softul românesc au primit recunoaștere foarte rapid pentru că aplicabilitatea lor a fost și este în continuare monetizabilă, există un soi de golden rush la nivel internațional pentru exploatarea oportunităților pe care unii le numesc fantastice – te poți îmbogăți peste noapte.

Mircea Eliade făcea o trecere în revistă a istoriei acestor meleaguri în care schița soarta nefastă a românilor. Făcea acest lucru la bătrânețe, deci cu o cunoaștere superioară. Eu extrag un lucru deosebit din ceea ce scria el, nu mai știu nici măcar în ce carte făcea afirmațiile astea, știu sigur că era una dintre cărțile scrise la bătrânețe:

Românii au fost și rămân un suflet firav, omenos, naiv, blând, cald. În comparație cu bestialitatea altor rase, popoare și neamuri, ultraumanul românesc este și a fost redus la tăcere. Cum poate să trăiască un miel lângă niște hiene reprezintă încă o provocare umană. Ca lider politic, să nu tai un miel din ograda altuia pare să rămână o stăpânire de sine pe care istoria umanității, în speță cea a românilor, nu a cunoscut-o.

Astfel, istoria repetă, iar și iar, chiar și în zilele noastre, același lucru simplu: să-ți iubești aproapele fără să-i tai gâtul pentru grăsimea de pe ceafă. Astfel, se poate manifesta și aproapele.

Frumosul a ajuns să devină frumos doar prin concurs, ca și cum ar fi o marfă, o grăsime ce satură. Astfel, „brutalitatea de concurs” este incompatiblă cu profilul ultrauman al literaturii românești.