ROI-ul în content marketing

Dai câteva sute de euro pe hosting anual pentru că, deh, trebuie să ai o căsuță de e-mail și un site. Investești câteva mii de euro, o dată la 3-4 ani, într-un nou site pentru că al naibii design se învechește odată cu trecerea timpului. Pe Facebook și Twitter trebuie să ai prezență. În AdWords și Facebook Ads cheltuiești cât te lasă inima[…].

Cum se face, totuși, că atunci când vine vorba de investiție în conținut apare întotdeauna problema returnului investiției.

Dacă hostingul e necesar, noul site și el este necesar, prezența în social media este necesară, cum se face că conținutul / contentul nu face și el parte dintre cele necesare? Cu toate că este la baza marketingului online / digital.

Ce ROI are investiția în găzduirea site-ului? Sau ce ROI are la zi refacerea site-ului făcută în urmă cu 2 ani? Ați încercat să faceți un astfel de calcul?

ROI-ul

Wikipedia ne zice pe scurt că: Return on Investment (ROI) is the benefit to an investor resulting from an investment of some resource. Care va să zică, ROI-ul reprezintă beneficiul rezultat ca urmare a unei investiții de resurse. Facem puțin abstracție de zona financiară.

Investiția în hosting asigură funcționarea e-mail-urilor, susține site-ul. Investiția în noul design al site-ului asigură o imagine la zi și asigură din când în când generarea unui contact de afaceri. Investiția în social media comunică faptul că compania este activă și sociabilă.

Nimic despre bani. Și totuși sunt beneficii ale investițiilor.

Ce ROI se cere de la content?

Dacă iei la bani mărunți fiecare propoziție de-a companiei sau fiecare producție de conținut publicat în digital de companie poți trage concluzia că o mulțime de mesaje cheie ale companiei au ajuns la clienți și potențiali clienți. Ba chiar o mică parte din audiența conținutului a și generat new business – prin proprietățile pe care le are conținutul, prin comunicarea pe care o face.

Așa cum publicitatea, înainte de toate, atrage trafic de potențiali clienți, așa și conținutul are ROI-ul său atunci când comunică și informează audiența. Așa cum de la refacerea site-ului se așteaptă o nouă imagine și o îmbunătățire a volumului de clienți generați, așa și pe partea de content ROI-ul se poate traduce într-o comunicare mai optimizată, mai eficientă.

Iar acestea sunt returnuri ale investiției.

Ziceam mai sus că facem puțin abstracție de treburile financiare când vorbim de ROI. Se spune că digitalul este măsurabil pe toate părțile. Sunt 100% convins că nu există vreo companie care să fi făcut o analiză amănunțită cu privire la ROI-ul investiției în ultima refacere a site-ului companiei. Sau sunt 100% convins că nu sunt companii care să aibă un calcul la zi cu privire la ROI-ul prezenței în social media – atenție, un calcul exact.

Deci, în digitalul despre care se spune că este 100% măsurabil, există totuși returnuri ale investițiilor care nu apar ca cifre, dar sunt luate în calcul. Iar de foarte multe ori returnul conținutului / contentului nu este luat în vedere / în calcul.

 

Autor: SAMUEL Caraliu-Durlea

Mă bucur că am reușit vreo 10 ani la rând să mă concentrez doar în jurul conținutului digital: să-l înțeleg, să-i înțeleg aplicabilitățile, utilitățile, vulnerabilitățile și puterea. Fac tot felul de chestii la agenția de content Mediawrite

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.